Sală de Sport
- Perioada: 2022-
- Valoarea Proiectului: 9.000.000 RON
Proiectul în cauză a fost câștigat de noi în anul 2020, iar licitația a fost organizată de către Compania Națională de Investiții în anul 2022. Lucrările au început ulterior, însă, după un an de zile, firma desemnată pentru construcția sălii de sport a intrat în faliment. În prezent, sala de sport se află într-un proces de relicitare, iar următorul pas constă în desemnarea firmei care va finaliza această lucrare.
După discuțiile avute cu reprezentanții din București, se preconizează că în acest an va fi semnat un contract cu un constructor care să ducă la finalizarea acestui proiect. Este important de subliniat faptul că administrația comunei Tomnatic nu poate interveni în aceste probleme, deoarece este beneficiarul acestui obiectiv și va prelua responsabilitatea acestuia după finalizarea lucrărilor.
